ProSport a vorbit ieri cu unul dintre cei mai mari portari din istoria României pentru a afla o părere obiectivă despre punctul în care se află Pantilimon în prezent. Pentru obiectivitate, dar și pentru experiență, l-am ales pe Rică Răducanu , personaj cunoscut pentru franchețea discursului său.
Domnule Răducanu, ce părere aveți despre mutarea lui Răzvan, cu Pantilimon în poartă? Măi, băieți, eu zic că i-a ieșit, Răzvan a ales bine. Băiatul și-a făcut datoria, a apărat bine, a scos câteva mingi grele rău de tot. Bine, chiar dacă a greșit puțin la primul gol, să-i dăm credit.
Ce calități credeți că are Costel? Păi are o talie bună, e foarte înalt. Și, la înălțimea asta, are niște reflexe bune, adică nu e doar pe sus, prinde bine și mingile care vin la nivelul pământului.
Totuși, e tânăr, la ce credeți că ar trebui să mai lucreze? Are ezitări și nu are un plasament foarte bun. Adică, ăsta în general ori e natural, ori vine cu meciurile. Uitați-vă la Dani Coman, la el e din naștere. Pantilimon trebuie să mai apere, să aibă continuitate. Apoi, dacă ar învăța să iasă pe centrări, să aibă curaj, la înălțimea lui nu mi-ar mai fi frică nici cu Anglia. Oricum, e de mare perspectivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER